Nr. 9565/16.03.2020
CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII CĂLĂRAȘI SUSPENDĂ ACTIVITATEA DE ELIBERARE A BILETELOR DE TRATAMENT BALNEAR ȘI ÎNTRERUPE SEJURUL PENSIONARILOR AFLAȚI LA TRATAMENT, DIN MOTIVE DE SIGURANȚĂ
Casa Județeană de Pensii Călărași, preocupată de starea de sănătate a beneficiarilor săi în contextul răspândirii COVID-19, a decis ca începând cu data de 16 martie 2020 să suspende activitatea de eliberare a biletelor de tratament balnear. Această măsură va fi valabilă pe perioada stării de urgență.
Măsura a fost impusă de hotărârea Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență pentru instituirea unor măsuri pentru evitarea răspândirii COVID-19 , prin care au fost aprobate recomandările ”Grupului de analiză” ce vizează și "restricționarea activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și de divertisment care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spații închise, inclusiv cele realizate în săli de tratament balnear, săli de fitness, saloane de SPA-uri, de cosmetică, săli de jocuri de noroc și cazinouri", precum și de starea de urgență decretată începând cu 16.03.2020.
Biletele care au fost eliberate până la această dată vor fi anulate, urmând ca beneficiarilor să solicite, la cerere, restituirea integrală a contribuției.
Ulterior reluării activității, beneficiarii biletelor anulate vor putea beneficia de un nou bilet de tratament balnear în anul curent dacă vor depune o nouă cerere și vor solicita o altă perioadă.
Reamintim, în acest context, recomandarea ca cererile tip să fie transmise prin poștă (str. Flacăra nr. 57-59, Călărași) sau prin e-mail (
La propunerea conducerii S.C. TBRCM SA, pensionarii aflați deja la tratament vor întrerupe sejurul și vor pleca din stațiuni fiind sprijiniți, în acest sens, de conducerea unităților de tratament balnear, care va programa ieșirile în funcție de orarul mijloacelor de transport cu care aceștia se vor întoarce la domiciliu. Pentru zilele neefectuate, beneficiarii pot solicita restituirea contribuției (prin cerere transmisă prin intermediul poștei, urmând ca suma de restituit să fie transmisă către beneficiar prin mandat poștal, la adresa de domiciliu), proporțional cu numărul zilelor neefectuate.
Compartiment Comunicare și Relații Publice 16.03.2020